Lista Facultati | Admiterea la Facultate, Subiecte Admitere 2013

Switch to desktop

Admiterea la rezidentiat pentru tinerii medici va fi modificata incepand cu anul 2015

Un nou proiect publicat de Ministerul Sănătății schimbă modalitatea de admitere la rezidențiat, începând cu anul 2015. Astfel, examenul va cuprinde două etape, iar în ceea ce privește salarizarea, banii încasați de un rezident vor putea ajunge la 90% din salariul medicului specialist, pentru cei care sunt în ultimul an de rezidenţiat.

rezidentiat medicinaDe la 1 ianuarie 2015, rezidențiatul se va desfășura în două etape. Etapa I prevede un rezidențiat cu formare prin program de trunchi comun stabilit pentru specialităţile care alcătuiesc subdomeniile domeniului medicină, şi are o durată de 2 ani.
Etapa a-II-a, cea de continuare a formării în una din specialităţile care alcătuiesc subdomeniul corespunzător programului de trunchi comun efectuat în etapa I, are o durată de la unul la cinci ani, după caz. Aceasta se organizează în formele de rezidenţiat pe loc şi pe post.

În etapa I de rezidențiat vor avea acces absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină promoţia 2014 şi ulterioare, precum şi medicii promoţii anterioare care nu au obţinut drept de liberă practică sub incidenţa normelor precedente sau nu deţin titlul de medic specialist în una din specialităţile prevăzute de Nomenclatorul Specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală. Pentru cea de a doua etapă, admiterea se va face prin concurs naţional cu tematică şi bibliografie unică pentru unul sau mai multe subdomenii.

Începând cu anul 2016, concursul naţional se organizează anual de regulă în trimestrul IV şi se poate desfăşura la nivelul centrelor universitare pe baza acordului dintre Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei Naţionale şi universităţile de medicină şi farmacie.

Noul proiect mai arată că admiterea în etapa I a de rezidenţiat se face prin selecţie organizată de Ministerul Sănătăţii pe baza mediei de absolvire a facultăţii şi a opţiunii candidaţilor, conform metodologiei eleborată de Ministerul Sănătăţii în colaborare cu instituţiile de învăţământ superior medical uman acreditate şi Colegiul Medicilor din România şi aprobată prin ordin al ministrului sănătăţii.

Copyright © www.ListaFacultati.ro 2007-2013 . Continutul acestui site nu poate fi reprodus, integral sau partial, fara acordul scris al ListaFacultati.ro.
Incalcarea prevederilor copyrightului este reglementata de Legea nr.8/1996. Informatiile de pe site au caracter orientativ si neoficial. Nici o raspundere nu este asumata de www.ListaFacultati.ro cu privire la: valabilitatea si corectitudinea informatiilor de pe site, acreditarea / abilitarea / recunoasterea institutiilor si a studiilor/cursurilor prezentate. Va rugam a verifica /contacta institutiile (sau organizatiile corespunzatoare) care au studii / cursuri ce va intereseaza si alte surse corespunzatoare pentru informatii corecte si valabile.

Top Versiunea Desktop